Galaxia Muse la Bucuresti

Si anul asta a existat un moment in care am dat jos presupozitiile privind alternative-ul si am mers la Muse. Asta pentru ca Muse e mai mult alternative decat neo-prog, cum zic unii pe site-urile de review-uri. Auzisem despre Muse cum ca ar avea show-uri profi, iar trupa in esenta ar fi una de mare clasa. Cel mai mult m-a atras la Muse sound-ul autentic. E destul de greu ca in rock-ul contemporan sa-ti creezi o identitate atat de solida, fara a da in mainstream-ul MTV-ist. Chiar daca Muse tine in dulap multe premii venite de la postul de muzica britanic si a ajuns la urechile celor mai multi dintre romani tot datorita MTV-ului, trupa nu si-a pierdut ego-ul si simtul muzical.

Muse e o trupa cat de cat cunoscuta, dar nu mi-as fi imaginat ca ar putea aduna aproape 7000 de oameni pe un stadion, la un concert cu bilet (asta pentru ca inca ne mai luptam cu educarea publicului de a-si cumpara bilet pentru concerte).

6 octombrie a fost ziua in care Orange a demonstrat alaturi de MTV ca o campanie publicitara bine pusa la punct poate avea rezultatul neasteptat al unui stadion aproape plin. Si pentru ca in ultima vreme organizatorii ofera si spectacolul uman, spectacolul rabdarii umane, ar fi fair-play sa incepem cu punctul 0 – momentul intrarii in stadion. Ce-i drept, m-a surprins alegerea stadionului Arcul de Triumf ca loc de desfasurare a concertului. De altfel, concertului Muse cred ca a fost primul desfasurat pe acest stadion. Alegerea facuta de organizatori s-a dovedit foarte inspirata, stadionul tocmai ce a iesit de sub lungi renovari si are un aer occidental. Cu tribunele nu ne putem, inca, lauda, dar este cu 10 clase peste batranul National – Lia Manoliu.
7:10 ajung in apropierea stadionului. Ma surprinde faptul ca vreo 150 de oameni deja asteapta regulamentar langa gard. Ii cred mai zelosi sau mai fanatici, asa ca nu-mi fac probleme in privinta accesului pe stadion. Aproape de ora 18:00 coada crescuse uimitor, inconjurand aproape perfect stadionul. Este pentru prima oara cand vad o asemenea coada la un concert. Merg pe premisa ca lucrurile incep sa se miste si in Romania si incepem tacticos sa cautam capatul cozii. 2 cate 2, 3 cate 3 si in alte forme de aliniere, incepe marea asteptare. Nu m-am gandit nici un minut ca la o asemenea multime de oameni se va miza pe ideea accesului pe o singura intrare. Ei bine, da, o singura intrare, mii de oameni, partea stanga a bulevardului Kiseleff este plina. Masinile de pe bulevard opresc, soferii pozeaza, altii claxoneaza. Nici vorba de revolutie, doar organizare mioritica. La coada incepem sa socializam, sarcasmul remarcelor atinge cote inalte. Lumea incepe sa se familiarizeze cu ideea ca va rata opening act-ul ex-ului de la Suede, Brett Anderson. Nu, ar fi ingrat din partea mea sa zic ca am ratat cantarea lui Anderson, cand de fapt, am prins finalul. Oricum, a parut ok din ce s-a auzit de dincolo de gard.

Muse urca pe scena in jurul orei 21:00. Deschiderea s-a facut cu Knights Of Cydonia si proiectia videoclipului care, daca nu ma insel, a fost filmat chiar in Romania. Luminile, proiectiile si toata regia hi-tech mi-au adus aminte de concertul Depeche Mode. Pana acum sunt singurele concerte unde am vazut atata profesionalism in ceea ce priveste partea de proiectii si lumini. Nici sunetul nu a ridicat probleme. Din ultimele “randuri” din sectorul B s-a auzit mai mult decat ok, iar ecranele suficient de mari au asigurat si necesarul vizual. Map Of The Problematique, Hysteria, Supermassive Black Hole, cu un falsetto remarcabil au continuat concertul Muse. Nu l-as fi banuit niciodata pe Bellamy atat de… artist. Bateria s-a auzit aproape perfect, iar distors-urile de chitara au intrat intr-un raport destul de bizar cu imaginea generala a scenei, cu panorama manastirii in dreapta; o antiteza comparabila cu Butterflies & Hurricanes si ideilor apocaliptice transmise de Bellamy.
Si, ca sa ne pastram in aceeasi zona urmeaza Sing For Absolution si Citizen Erased. Datorita pozitionarii am putut avea o imagine de perspectiva asupra publicului. Asa am ajuns la concluzia ca unii s-au plictisit destul de tare, gasind probabil concertul un loc de socializare, de iesit la bere/suc cu prietenii si un eveniment pe care il pot adauga pe lista dupa balul bobocilor. Feeling Good, Apocalypse Please chiar a transmis ceea ce avea de transmis, dandu-ti un pic senzatia ca vrei sa intri in “coalitia” lor. Soldier’s Poem, desi are un intro izbitor de asemanator cu Fluff-ul cantat de Black Sabbath, i-a pus, de data asta, in evidenta pe Howard si Wolstenholme, fiind un bun prilej pentru cativa sa se intinda pe jos si sa adoarma. Invincible si Starlight au reanimat poporul amortit si probabil i-a dus in extaz pe cei care venisera special sa asculte “melodia de pe teve”. Time Is Running Out si New Born e pentru ascultatorii mai vechi, care si-au dat, probabil, seama, ca nu asa se incheie un concert Muse, ci de undeva vine un bis.
Take a Bow (roboti, constelatii si nave), Plug In Baby si Stockholm Syndrome au incheiat unul din cele mai profesioniste concerte non-metal la care am fost. De la sunet la proiectii, la playlist si atitudinea trupei. Concertul a sters cu buretele toate inconvenientele organizatorice: o demonstratie de profesionalism. Asa Muse si-a confirmat titulatura de una din cele mai bune trupe live.

Advertisements

~ by arianrod on November 9, 2007.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: