Haggard & Amorphis – Bucuresti 09.02.2008

Amorphis, din nou in Romania. Haggard isi respecta promisiunea fata de fani, dupa ce a fost marea absenta a Festivalului Artmania (Sibiu) 2007, concertand la Bucuresti. In 2006, dupa ce am avut, in sfarsit, onoarea sa stau fata in fata cu Amorphis, una din trupele de baza in metal-ul scandinav, mi-am dorit sa-i revad. Odata cu revederea trupei, am avut si o mica doleanta, pe care mi-am valorificat-o in orice context prielnic: un concert cu Amorphis si …atat, un concert fara deschidere, fara alta trupa. In mai 2007, in Budapesta, pe A38 Hajo, am avut exact ce vroiam eu cu un an in urma, dupa participarea la Amorphis & HIM la Sibiu. Concertul din Ungaria a conturat perfect ideea ca “uite ca se poate”.

La pe la sfarsitul anului 2007 aflu de pe site-ul oficial Amorphis cum ca in februarie trupa vine cu tot cu Kalevala la Bucuresti. In scurt timp a aparut confirmarea concertului Haggard & Amorphis. La sfarsitul lunii decembrie totul era deja confirmat, biletele se vindeau cam cu aceeasi viteza ca la Iron Maiden. Si in ritmul asta, la jumatatea lunii ianuarie event-ul s-a bucurat de SOLD OUT, iar cei ramasi fara bilete se agitau pe forumuri, site-uri, pe la prietenii prietenilor, doar-doar renunta careva la pretioasele bucati de carton.

Artmania mi s-a parut intotdeauna un organizator serios, care isi calculeaza destul de bine toate coordonatele unui eveniment/concert reusit. Haggard n-a fost niciodata pe aceeasi unda cu afinitatile mele muzicale, insa i-am ascultat si apreciat pasiunea cu care fac muzica. Iar despre Amorphis … una din trupele preferate, Finlanda, Kalevala, Tuonela, Elegy si mult profesionalism. Am avut multe curiozitati in ceea ce priveste acustica pavilionului 18 din Romexpo si ce va insemna sold out-ul (de multe ori fiind sinonim cu “imbulzeala”, “omor”).

9 februarie 2008

Dupa o jumatete de zi in care am primit zeci de telefoane insotite de intrebarile “Mai ai vreun bilet? Dar e cineva care are?”, pe la 17:00 si un pic, facand slalom printre maidanezii din ograda Romexpo, cautam indicatoarele care duceau la pavilionul cu nr-ul 18. Cum indicatoarele nu erau de nici un folos, am vazut un grup de vreo patru indivizi pletosi, indreptandu-se hotarati la stanga. Ne-am lasat ghidati de pletosi si tot la stanga mergeam. Odata ajunsi in fata pavilionului, avem surpriza sa mai vedem vreo 30 de oameni care tremurau de frig in fata usilor. S-a comentat mult prea mult despre asteptarea nefiresc de lunga, mai ales in conditiile meteo de afara, insa asteptarea asta nu a facut decat sa-mi aduca aminte de concertul Lacrimosa de la Arenele Romane, cand turna cu galeata si noi afara, asteptand. Si parca acolo am asteptat mai mult. Desi scuza cu intarzierea soundcheck-ului mi s-a parut un pic hilara (avand in vedere ca atunci cand organizarea se vrea ireprosabila, totul trebuie sa mearga ceas; si nu dupa ceasul lui Asis), dar, in fond, asta este. Se intampla si la case mai mari.

Verificarea cea “riguroasa” n-a fost asa drastica, ba chiar usor lacunica din cauza imbulzelii produse in fata intrarii.

La ora 19:30 urca pe scena trupa de deschidere, Frozen Dusk, o trupa neaosa, din spatiul cu dealuri si vai din land-ul mioritic. Pe Frozen Dusk i-am ascultat o singura data, la Radio 3 Net, la emisiunea lui Laurentiu State. Trupa nu suna rau, insa is not my cup of tea, iar trupetii nu par inca omogeni. Se poate sa fi fost emotiile de vina sau experienta prea mica de a canta in fata unui public atat de numeros, ca sa nu mai vorbesc de faptul ca deschizi pentru Haggard si Amorphis. Cu toate astea, nu pot sa trec peste faptul ca desi trupa poseda un keybord, nu a fost nimeni care sa-l foloseasca. Asta a fost un mare minus, pe care, zic eu, nu-l faci atunci cand participi la un asemenea eveniment alaturi de muzicieni profesionisti. A fost si greseala celor de la Artmania, care s-au gandit ca mai e timp si de o trupa de deschidere in conditiile in care aveam deja doua trupe mari pe scena. Evident ca nerabdarea crestea, iar fanii Haggard incepeau sa se impinga cat mai in fata. Aplauze anemice, iar Frozen Dusk anunta ultima piesa – motiv de bucurie pentru publicul care se alipea deja masei compacte din fata scenei. Si pentru ca am scapat de opening act, venea timpul pentru Haggard. Chiar am asteptat concertul lor, dintr-o curiozitate asemanatoare celei in care dupa indelungi cautari gasesti un lucru si vrei sa-i verifici autenticitatea.

Cateva probe de sunet (deh, sunt multi in trupa) si Haggard apare pe scena in formula lor actuala de 11. Per total concertul a fost unul de calitate, in care Asis ne-a demonstrat ca este un adevarat front man. La un moment dat, o fana Haggard, aflata intr-o stare de ebrietate destul de avansata a perturbat linistea unui grup destul de mare de oameni, iar cum Artmania si echipa de paza si-au oferit ajutorul in astfel de situatii, s-a apelat la un jandarm. Mare ne-a fost uimirea cand am vazut ca s-a luat atitudine, iar individa a disparut subit. N-o sa inteleg niciodata de ce unii, dupa ce au dat bani destui pe bilete, insista sa vina la concerte beti pulbere. Am convingerea ca nu-si mai aduc aminte nimic din prestatiile trupelor. Pot verifica daca au fost intr-adevar la concert prin gasirea vreunui bilet prin buzunar a doua zi dimineata sau cand verifica site-urile si forum-urile de profil si isi gasesc pozele postate pe undeva pe acolo. Dar revenind la muzica, Haggard a acoperit cam toate albumele. Fiind un ascultator nu foarte profesionist de Haggard, pot sa amintesc doar cateva dintre melodiile din setlist-ul de la Romexpo: The Day As Heaven Wept, In A Fullmoon Procession, The Observer, And The Dark Night Entered, Eppur Si Muove, All’Innizio E La Morte, Per Aspera Ad Astra. Desi este o trupa mare, cu multe instrumente, cu o muzica destul de complexa, Haggard m-a surprins placut. Fara greseli, fara gafe, cu o comunicare foarte deschisa cu publicul. Iar trupetii atat de diferiti, de la chitaristul Claudio la soprana Su sau violonistul Steffi, de la Asis – the death metal man la batranul tenor Fiffi Fuhrmann. Am avut soprane, death metal, oboi, chitare, viori, violoncel, flaut, tobe, pian, toate sub conducerea celui care inseamna Haggard – Asis Nasseri. Dupa 110 minute de Haggard, trupa s-a retras de pe scena, insa a revenit dupa doua minute de pauza si aplauzele fanilor, cu un bis, Awaiking The Centuries. In mare, frumos cantat, trupa profesionista, dar nici macar acum nu se numara printre trupele mele cap de afis.

Pe la 22:40 apar si finlandezii de la Amorphis. Fanii (mai bine spus, fanele) Haggard s-a indepartat de scena, indreptandu-se spre locul in care germanii dadeau autografe, lasand loc celor care au crescut cu Tales from Thousand Lakes si Elegy, cu povestea Kalevalei si a lui Lemminkäinen, the Swan of Tuonela si Karelia. Pe Amorphisi i-am vazut de patru ori si de fiecare data au dat dovada de profesionalism, carisma, talent si spirit scandinav. I Crimson Blood a fost piesa de deschidere a concertului, un proaspat single de pe cel mai nou album Amorphis, Silent Waters, lansat la sfarsitul lui august 2007. A urmat tot o piesa de pe Silent Waters, Towards and Against si publicul a inceput sa se adune din ce in ce mai mult. Cei care la Haggard stateau in spate, de data asta erau in fata scenei si cantau Against Widows, Drowned Maid. Leaves Scar si The Smoke au bifat prezenta Eclipse pe setlist-ul de la Bucuresti. On Rich and Poor, Into Hiding au multumit fanii mai vechi, iar Her Alone si Silent Waters pe cei mai noi. My Kantele este deja o piesa care nu mai lipseste de pe playlist-ul niciunui concert Amorphis. De altfel este una din piesele de rezistenta ale trupei. Dupa plecarea lui Pasi Koskinen n-as fi crezut ca Amorphis va reusi sa gaseasca un vocal capabil sa mai cante My Kantele sau The Castaway asa cum Pasi Koskinen o facea. Ei bine, Amorphis l-a gasit pe Tomi Joutsen (la vremea aia fanul Amorphis), care nu doar ca a cantat bine piesele din vechea era Amorphis, dar le-a dat o noua imagine. In momentul de fata pot sa spun, fara nicio remuscare ca Tomi Joutsen este cea mai buna alegere pe care finlandezii o puteau face. O voce incredibila, in stare de multe, o energie debordanta pe scena, un artist prietenos in backstage si un …Amorphis. Piesa de final, Alone – o intoarcere la Am Universum si perioada de glorie a lui Pasi. Aproape de ora 0:00 Amorphis paraseste scena, insa nu pot sa scape fara un bis. Tomi Joutsen, Esa Holopainen, Santeri Kallio, Jan Rechberger, Tomi Koivusaari si Niclas Etelavuori se intorc pe scena de la Pavilionul 18 Romexpo pentru celebrul House of Sleep de pe Eclipse si mult asteptatul Black Winter Day, primit asa cum se cuvenea. Plecaciune in fata trupetilor si ii mai asteptam prin tara, poate la un concert asa cum merita, cu ei unicii prezenti pe afis.

+ – uri:

  1. Prezenta celor doua trupe: Haggard si Amorphis in Bucuresti
  2. Amenajarea pavilionului.
  3. Interzicerea fumatului in incinta salii.
  4. Promptitudinea serviciului de paza si protectie
  5. Luminile si sonorizarea

-uri:

1. Intarzierea prea lunga.

2. Controlul superficial din partea Ticketpoint.

3. Opening act-ul.

 

 

 

Articol Rockarolla

http://www.rockarolla.xtremeweb.ro/evenimente.php?stare=2&ID=46&evenimente=1

Advertisements

~ by arianrod on February 16, 2008.

One Response to “Haggard & Amorphis – Bucuresti 09.02.2008”

  1. Metal ARGENTINO: http://lovecrafsmetal.wordpress.com/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: