ARTmania Festival 2008 – ZIUA II

Ziua II

Sambata, 19 iulie

Cea de-a doua zi la ARTmania Festival 2008 s-a dovedit mai prolifica decat prima, desi a inceput cu stangul prin absenta trupei Nexus. La ora 16:00, ora la care era programat concertul trupei Nexus, in fata scenei erau aproximativ 50 de oameni si inca se mai faceau probe de sunet si de lumini. Dat fiind faptul ca solistul trupei Nexus nu a reusit sa ajunga la timp pentru concert din cauza traficului aglomerat pe drumul national, show-ul acestora a fost anulat, iar la 16:45 a urcat pe scena cea de-a doua trupa din programul ARTmania pentru ziua 2, Avatar.


Avatar

Desi nu a beneficiat de un public prea numeros (aprox. 100-200 oameni) trupa a avut o prestatie demna de luat in seama si de alte trupe romanesti gen…Frozen Dusk (prima trupa care mi-a venit in minte). Un death-metal energic, cu o instrumentatie foarte buna si un Marius Popeanga (voce) care s-a agitat pe scena toate cele 45 de minute, cat a durat concertul lor. Avatar e una din trupele de metal care promite multe si care, zic eu, nu merita ratata la concerte, fest-uri etc.


Negura Bunget

Negura Bunget nu are nevoie de prea multe prezentari datorita faptului ca ani la randul s-a dovedit o trupa profesionista, serioasa, care a reusit ceea ce altii inca mai spera: sa cante mai mult in strainatate decat in tara. Iar festivalul romanesc care reuseste sa aduca Negura Bunget pentru un concert are succesul, intr-o proportie destul de mare, asigurat. Ultima oara cand am vazut Negura in concert a fost in Budapesta, in urma cu 1 an si chiar m-a mirat faptul ca ARTmania a reusit sa aduca singura trupa romaneasca prezenta la Wacken 2008 si in Pavilionul 2007 din Sibiu. La 17:30 timisorenii au urcat pe scena, la fel de reci cum ne-au obisnuit, fara o prea mare interactiune cu publicul. Insa Negura Bunget ne-a invatat cu un astfel de comportament, fiind o trupa care joaca toate cartile pentru muzica si mai putin pentru socializare cu fanii. La un moment dat, langa mine chiar erau doi indivizi care dialogau in engleza si desi ajunsesera la un consens ca Negura Bunget e una din cele mai bune formatii de black-metal in momentul de fata, unul dintre ei a tinut sa precizeze ca “but they still act strange”. Foarte pe scurt, prezenta timisorenilor la ARTmania Festival 2008 a fost asa cum ne asteptam: la inaltime.


Leaves Eyes

Trecerea de la black-metal la gothic-ul marca Leaves Eyes a fost destul de brusca. Trebuie sa recunosc ca genul asta de trupe nu prea sunt este pe aceeasi lungime de unda cu preferintele mele muzicale, insa nu pot sa contest faptul ca lumea a parut ca s-a simtit bine la concertului germanilor la ARTmania. Liv Kristine are o voce puternica si iti intra pana aproape de scoarta cerebrala, iar Alex Krull mai echilibreaza un pic balanta cu o voce, nu asa de buna ca a consoartei sale (Liv), insa suficient de death ca sa mai echilibreze registrul. Formatia ce a aparut in 2003, dupa plecarea lui Liv Kristine din Theatre of Tragedy si-a facut destul de repede fani si in Romania. Foarte multe fete gothice au cantat alaturi de cuplul Liv – Alex melodii ca New Found Land, Into Your Light, Temptation sau Norwegian Lovesong. Punctul culminant l-a constituit Elegy, cantata la unison cu publicul innebunit de prezenta blondei de la Leaves Eyes.


Atrocity

Dupa o pauza de numai 20 de minute urca pe scena Atrocity, adica tot Leaves Eyes, numai ca acum Alex Krull e elementul central pe scena, Liv Kristine ocupandu-se doar de acompanierea in duete sau de backing vocals. Sincer, ma asteptam la cu totul altceva de la Atrocity, in schimb a fost un fel de Rock-Karaoke. Setlistul concertului Atrocity a fost in mare parte compus din cover-uri de pe Werk I si II cu o trecere disco-pop-new age de la Shout (Tears for Fears), People are People (Depeche Mode), Relax(Don’t do it) – (Frankie Goes To Hollywood) – una din cele mai idioate melodii ever. Tainted Love a incendiat practic atmosfera (inca ma intreb de ce), cand Alex Krull a invitat pe scena doua domnisoare din public, care sa faca head-banging ca in tara lui Dracula. Same old story! Cu publicul in delir, Atrocity a coborat de pe scena, facand loc pentru greii festivalului, germanii de la Gamma Ray.


Gamma Ray

Aproape de ora 21:30 pe scena au urcat pe rand Kai Hansen, Henjo Richter, Dirk Schlachter si Daniel Zimmermann. Una din cele mai populare trupe de power metal, Gamma Ray ne-a oferit in cea de-a doua seara a festivalului ARTmania un show pe care cu greu il vom uita (daca il vom uita). De la interpretare ceas, la atitudine pe scena si la dialog cu publicul, Gamma Ray si-a meritat pe deplin titlul de headliner al festivalului. Hansen, neobosit, s-a agitat tot timpul pe scena, reusit chiar sa convinga publicul sa cante in duet cu trupa. Cu un setlist bine alcatuit, Gamma Ray a atins cam toate marile realizari ale trupei: Into The Storm, Heaven Can’t Wait, o reintoarcere la era Helloween cu I Want Out, Silence, Land Of The Free, Ride The Sky. Heavy Metal Universe a avut privilegiul de a fi cantat impreuna cu publicul scandand “Heavy – Metal – Universe”, sub atenta supraveghere a lui Hansen, care timp de 5 minute a exersat cu audienta pentru a iesi intr-un final un adevarat Heavy-Metal Universe. Dupa ce trupa a parasit scena, scandarile repetate ale publicului i-au readus pe germani pe scena pentru Valley of The Kings si una din piesele mele preferate marca Gamma Ray, Send me a sign. Si probabil ca publicul roman a trimis un semn catre Gamma Ray si catre ARTmania cum ca nemtii pot sa ne mai viziteze cu un concert.


Cu o organizare aproape nemteasca, cu unele trupe mai putin norocoase in privinta sunetului, cu altele mai putin norocoase in privinta traficului, cu altele norocoase pe de-a-ntregul, ARTmania a mai bifat un festival si in 2008. Asteptam editia din 2009 cu …un Opeth, un Porcupine Tree…

….s-a incheiat si cea de-a treia editie a Festivalului ARTmania, tot la Sibiu, la cateva sute de metri de Piata Mare.



www.rockarolla.ro

Advertisements

~ by arianrod on August 2, 2008.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: