Porcupine Tree – un experiment reusit

Porcupine Tree a aparut ca o concretizarea a experimentelor muzicale facute de muzicianul Steven Wilson. In 1987 Porcupine Tree se naste ca o trupa de rock progresiv, experimental si psiheledic. Steven Wilson, unul dintre cei mai importanti muzicieni britanici deja compunea muzica de cativa ani. Spirit autodidact, Wilson a invatat singur sa cante la chitara si keyboards.

Copyright – Porcupine Tree.com

In 1987 Steven Wilson a inceput 2 proiecte muzicale: NO-MAN, un trio art-rock ce ii are pe Tim Bowness vocalist si Ben Coleman violonist si Porcupine Tree, probabil cel mai cunoscut proiect muzical marca Steven Wilson.

Porcupine Tree a inceput ca o gluma intre 2 prieteni, Steven Wilson si Malcom Stocks, care au creat o poveste despre o trupa a anilor ’70, o trupa cu membri imaginari si cu o discografie absurda – aceasta era viitoarea trupa Porcupine Tree.

Wilson deja compunea piese pentru aceasta trupa imaginara, iar in 1989 aduna piese pe o caseta pe care o numeste „Traquin’s Seaweed Farm”, material pe care il trimite celor pe care ii banuia interesati de muzica lor. Revista britanica Freakbeat era pe punctul de a-si lansa propria casa de discuri si invita Porcupine Tree sa inregistreze pentru un album dedicat trupelor de rock psihedelic din zona underground.

Copyright – Porcupine Tree.com

Cel de-al 2-lea material Porcupine Tree, The Nostalgia Factory, insotit de un booklet, nu intarzie sa apara.

Label-ul Delerium lanseaza „A Psyhedelic Psauna” si reinregistreaza primele materiale ale trupei. Mai tarziu Steven Wilson este chemat de cei de la Delerium sa semneze primul contract cu label-ul lor.

In 1992 apare On The Sunday of Life in 1000 de copii. Desi aparut intr-un numar redus de exemplare, albumul se bucura acum de statutul de un clasic in discografia Porcupine Tree.

In tot acest timp, NO-MAN semneaza cu One Little Indian, casa de discuri care producea si albumele lui Bjork.

Steven Wilson este hotarat ca trebuie sa aduca elemente din arta contemporana in sound-ul anilor ’70.

Voyage 34 este un single de aproape 30 minute ce ajunge un hit in zona muzicala underground din UK. Cu toate ca acest single fusese inregistrat pentru a aparea pe dublul album Up the Downstairs, Porcupine Tree a decis sa il promoveze separat. Chiar si asa, Up the Downstairs s-a bucurat de aprecierile criticilor fiind descris ca o capodopera psihedelica. Tot in aceeasi perioada Richard Barbieri si Colin Edwin intregesc componenta trupei. La sfarsitul anului 1993 Porcupine Tree avea definita formatia si pregatita pentru concerte: Steven Wilson, Colin Edwin (bass), Chris Maitland (tobe) si Richard Barbieri (keyboards), toti componentii avand experiente muzicale comune cu Steven Wilson.

Copyright - Diana Nitschke

Copyright - Diana Nitschke

Nu mai devreme de 1995 apare The Sky Moves Sideways un album de rock experimental cu multe elemente de rock ambiental. Impreuna cu EP-ul Moonloop, albumul a fost primul material Porcupine Tree care a ajuns in Statele Unite. Feedback-ul presei americane a fost unul pozitiv, iar Europa gazduia concertele lor in Grecia, Olanda, Marea Britanie si Italia.

Un an mai tarziu single-ul Waiting ajunge in topurile din Marea Britanie si nu dupa mult timp la posturile europene de radio. Cu un stil bine definit, unic, avangardist, Porcupine Tree lanseaza albumul Signify. O mare parte a mediei muzicale din Europa se arata interesata de albumul britanicilor, trupa devenind un adevarat reprezentant pentru underground. Signify este receptat atat de trupa, cat si de fani ca fiind unul dintre cele mai bune albume Porcupine Tree.

Copyright - Lasse Hoile

Copyright - Luigi Colasanti Antonelli

Popularitatea trupei este in continua crestere, in 1997, in Roma, Porcupine Tree canta in fata a peste 5000 de spectatori. Cele 3 nopti de live performance se materializeaza in albumul live Coma Divine. Acesta este ultimul album Porcupine Tree lansat de Delerium.. ARK 21 este casa de productie care remasterizeaza primele 3 albume ale trupei si lanseaza Signify in Statele Unite.

Trupa merge mai departe si incepe inregistrarile pentru cel de-al 5-lea album al trupei. In timpul inregistrarilor trupa inca nu avea semnat un contract cu o casa de discuri, dar Snapper/K-Scope le ofera un contract pe care il si semneaza.

In martie 1999 apare Stupid Dream, album insotit de un turneu de promovare in Marea Britanie, Italia, Belgia, Olanda, Elvetia, Germania, Franta, Polonia si Statele Unite. Piano Lessons, Stranger By the Minute si Pure Narcotic sunt promovate in State si Europe la posturile de radio.

Chiar daca erau in cautarea unui label mai important, muzicienii nu au incetat sa pregateasca un nou material discografic. Lightbulb Sun este lansat in mai 2000, trupa incepand sa mearga pe un sound mai dinamic, care a adus cu sine mai multi fani. Trupa pleaca din nou in turneu in Europa si este support band pentru Dream Theater.

Dupa un turneu in Germania apare o editie speciala a albumului Lightbulb Sun, distribuita in Israel si Germania. Ultimul material aparut la Snapper/Kscope  este Recordings, un cd in editie limitata ce contine piese de pe ultimele 2 albume lansate.

In 2001 Porcupine Tree semneaza cu o casa de discuri internationala Lava/Atlantic Records.

In  februarie 2002 apar schimbari in componenta trupei. Dupa 8 ani, Chris Maitland paraseste trupa, in locul lui venind Gavin Harrison. O luna mai tarziu apare Stars Die – the Delerium Years 1991-1997, un box retrospectiv ce reamintea de anii alaturi de Delerium Records.

In 2002, sub Lava/Atlantic Records apare unul dintre cele mai cunoscute albume Porcupine Tree, In Absentia. Albumul primeste critici pozitive din partea mass-mediei de specialitate, iar albumul se vinde in peste 100.000 copii si ajunge in fruntea topurilor europene. Urmeaza 4 turnee de promovare in Europa, unul in Statele Unite, incluzand si un turneu alaturi de trupa suedeza de death-metal Opeth.

Fotograful Lasse Hoile ajuta trupa, producand efectele vizuale suprarealiste ce urmau a fi proiectate pe ecranele scenelor.

In 2003 sunt reinregistrate albumele Up the Downstair, Stupid Dream si Lightbulb Sun, lansate de data aceasta sub Lava/Atlantic Records.

Trupa incepe munca la un album nou, un proiect ambitios inspirat dintr-un film facut de Steven Wilson si producatorul Mike Bennion. In toamna lui 2004 Deadwing este lansat si vandut in peste 500.000 de exemplare.

Un an mai tarziu Porcupine Tree decide ca Lava/Atlantic Records va ramane casa de discuri care se va ocupa de trupa pe teritoriul Statelor Unite, iar in Europa trupa semneaza cu un label independent, Roadrunner Records.

In septembrie 2006 este lansat primul DVD al trupei, Arriving Somewhere…, o inregistrare a unui concert sustinut in Chicago in timpul turneului Deadwing World Tour.

La sfarsitul anului 2006 Porcupine Tree se pregateste de lansare albumului Fear of a Blank Planet. Titlul albumului inglobeaza temele abordate pe acest material: Mtv, sex, droguri, jocuri video, internet si evadarea din realitate. In aprilie 2007 trupa pleaca intr-un turneu care va dura 6 luni si va ajunge in Europa, Statele Unite, Japonia si Australia.

Pentru 2009 Porcupine Tree are un nou cd, The Incident, album ce urmeaza a fi lansat in toamna acestui an.

———————————————————————————

LiveSound Production prezinta:

Porcupine Tree concerteaza pe 1 noiembrie 2009 in Budapesta

Petofi Csarnok – ora 20:00

Pretul unui bilet este de 8500 ft (aprox 120 RON) si 8900 ft (aprox. 130 RON) in ziua concertului.

Biletele pot fi comandate online la

www.tex.hu, www.ticketportal.hu sau www.interticket.hu

Advertisements

~ by arianrod on July 1, 2009.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: